vineri, 26 martie 2010

ADEVARUL

Dan Negru declara:
După 10 ani de miticizare, nici în ziua de azi nu reuşesc să-i înteleg, nu le înteleg agitaţia, aroganţa, nervii, de asta revin des în lumea normală, la Timişoara. Am plecat la Bucureşti nevoit, din păcate televiziune de performanţă nu se poate face încă la Timişoara, dar mă amăgesc gândindu-mă că şi D'Artagnan când a vrut să se facă muschetar a plecat la Bucureşti”, a mai spus Dan Negru. Negru a mai spus că, din punctul lui de vedere, Timişoara este cu 100 de ani înaintea Capitalei. “Ca civilizaţie, ca oameni, Bucureştiul, miticii, au 100 de ani în urma noastră , a timişorenilor. Ei încă sunt în epoca fanariota dacă e să vorbim de civilizatie. Atunci când treci de Valea Oltului miroase a Viena, se schimbă lumea"

Cristina a spus:
email 0 email
Cristina
Vineri, 28 Noiembrie 2008 19:15
Ani de zile mi-am dorit din suflet sa ma mut la Bucuresti, sa traiesc acolo.
In ultimii ani, si cand mergem la mare sau calatorim cu avionul in starainatate, ocolim Bucurestiul. Nu-mi doresc sa mai vad orasul. Chiar asa, prea alearga toti acolo cu limba scoasa dupa bani si nu mai pretuiesc nimic altceva. Cel putin aceasta e imaginea pe care TELEVIZIUNILE o \"emana\" prin toti porii, despre Bucuresti.
Eu le doresc numai bine si sa-i lumineze Dumnezeu ca ceva acolo nu-i tocmai in regula!

Pareri din Romania!

timisorean
a spus:
email 0 email
timisorean
Duminică, 04 Ianuarie 2009 00:53
mitic cu accentul pe primul I inseamna antic, mit, mitologie, mitic... cu termenul de Mitici, de la Mitica, sunt perfect de acord, din pacate, e cam adevarat.. la adresa celui care a scris articolul, Clujul nu este "provincie", "restul tarii" nu este "provincie", sau mai bine zis bucurestenii si toti ceilalti in afara de ei.. dpmdv bucurestiul este o pata neagra pe harta Romaniei si n-as considera-o decat capitala goanei dupa imbogatire nu capitala tarii, la acest rang ridicandu-se cateva orase puse cap la cap, Cluj-Napoca+Timisoara+Constanta+Iasi+Sibiu+Alba Iulia (scuze daca am omis ceva), iar din adunarea asta sincer nu rezulta in nici un fel Bucuresti... nici ca infrastructura, excludem metroul, nici ca civilizatie, istorie, cultura, atitudine a oamenilor

Bucurestiul nu va fi in veci o Budapesta, Londra, Luxemburg, Amsterdam, orase cu istorie, nici macar nu cred ca se ridica la nivelul cultural al Sofiei .. si asta numai si numai din vina oamenilor de rand care constituie populatia cu primarii si presedintele tarii in cap

Intr-o LOCALITATE unde se opreste traficul pt coloanele oficiale si unde oamenii sunt tratati ca si vitele, unde parcurile sunt transformate in zone rezidentiale (parcul Bordei), unde bisericile sunt ascunse de megalomanii din sticla, unde era sa se darame un monument istoric din parcul Carol I.... si mai ales.. unde majoritatea isi imagineaza ca restul sunt PROVINCIA, nu ma mira ca va numiti, stimati bucuresteni, Mitici.

Asta e numele ce il meritati !